Controlul averilor şi adoptarea unui mecanism eficient de verificare a declaraţiilor de avere a constituit o recomandare constantă a Uniunii Europene, de-a lungul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, fapt consemnat şi în documentul de poziţie comună al Uniunii pe domeniul justiţie şi afaceri interne (capitolul 24).
Grupul Statelor Anticorupţie al Consiliului Europei (GRECO) a adoptat o poziţie similară.
Una dintre recomandările GRECO, ca urmare a evaluării din 2005, se referea la necesitatea îmbunatăţirii mecanismului de verificare a averilor şi conflictelor de interese.
Ca urmare a acestor recomandări, unul dintre obiectivele prevăzute în Strategia Natională Anticorupţie 2005 - 2007, adoptată de Guvernul României prin H.G. nr. 231/2005, a fost Combaterea corupţiei prin mijloace administrative.

Conform planului de acţiune pentru implementarea Strategiei, una dintre măsurile aflate în sarcina Ministerului Justiţiei era revizuirea cadrului legislativ în sensul desemnării unei instituţii abilitate să verifice şi să controleze declaraţiile de avere, de interese, şi stările de încompatibilitate.
Nume  Vizite 

Matei Mihaela-Cristiana     566
Banuta Daniela     558
Merisel Petre     557
Banuta Virginia     578
Bododea Maria     576
Fetele Lucia     560
Masariu Maria-Magdalena     556
Simionescu Maria     561
Dinca Madalina     573
Jdreala Virgiliu-Marian     570
Lazaroiu Constantin     561
Nitescu Mihai     548
Sarbu Mihai     553
Badea Ilie     547
Gaitanaru Constantin     528
Angheluta Dumitru     540
Stefanescu Dumitru     563
Rujan Elena-Roxana     534
Patru Mihai     563
Beldiman Dumitru     540
Prima pagina    Urmatoarea pagina    --Pagina 1din 2--   Anterioara pagina     Ultima pagina                       Urmatoarea pagina   Anterioara pagina