Controlul averilor şi adoptarea unui mecanism eficient de verificare a declaraţiilor de avere a constituit o recomandare constantă a Uniunii Europene, de-a lungul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, fapt consemnat şi în documentul de poziţie comună al Uniunii pe domeniul justiţie şi afaceri interne (capitolul 24).
Grupul Statelor Anticorupţie al Consiliului Europei (GRECO) a adoptat o poziţie similară.
Una dintre recomandările GRECO, ca urmare a evaluării din 2005, se referea la necesitatea îmbunatăţirii mecanismului de verificare a averilor şi conflictelor de interese.
Ca urmare a acestor recomandări, unul dintre obiectivele prevăzute în Strategia Natională Anticorupţie 2005 - 2007, adoptată de Guvernul României prin H.G. nr. 231/2005, a fost Combaterea corupţiei prin mijloace administrative.

Conform planului de acţiune pentru implementarea Strategiei, una dintre măsurile aflate în sarcina Ministerului Justiţiei era revizuirea cadrului legislativ în sensul desemnării unei instituţii abilitate să verifice şi să controleze declaraţiile de avere, de interese, şi stările de încompatibilitate.
Nume  Vizite 

Matei Mihaela Cristiana     457
Birtoiu Oana Laura     450
Bododea Maria     444
Comuna Rafael Liviu     465
Dinca Madalina     442
Banuta Virginia     463
Dobrescu Ioana     458
Banuta Daniela     438
Rujan Elena Roxana     445
Jdreala Virgiliu Marian     414
Eftimie Silviu Toma     407
Popescu Aurora     397
Angheluta Dumitru     424
Popescu Mariana     373
Andreescu Victoria Carmen     445
Dogaru Gheorghe     456
Lazaroiu Constantin     430
Popescu Mircea     424
Badea Ilie     447
Dragoi Constantin     441
Prima pagina    Urmatoarea pagina    --Pagina 2din 3--   Anterioara pagina     Ultima pagina                       Urmatoarea pagina   Anterioara pagina