Declaraţia de casătorie, se face personal, de către viitorii soţi, în scris (pe formular tipizat), când cel puţin unul dintre viitorii soţi are domiciliul sau resedinţa în Oraşul Ocnele Mari, Judeţul Vâlcea.
Vârsta legală pentru căsătorie - Vârsta minimă pentru căsătorie este de 18 ani.
Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea parinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a carui rază teritorială îsi are domiciliul minorul. Este oprită casatoria între rudele în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. Incheierea casatoriei
Căsătoria se poate încheia la expirarea termenului de 10 zile de la data înregistrării declaraţiei de căsătorie. Excepţe: Pentru motive temeinice se poate încheia căsătoria înainte de 10 zile, dacă starea de sănătate a unuia dintre soţi impune aceasta, numai cu aprobarea Primarului Oraşului Ocnele Mari. După expirarea termenului de 10 zile, căsătoria se poate încheia numai cu aprobarea Primarului Oraşului Ocnele Mari, pentru situaţii temeinic justificate, însă numai pânâ la expirarea termenului de valabilitate a certificatelor medicale prenupţiale ale viitorilor soţi .
Nume  Vizite